Contribuie și tu pentru locuri de muncă femeilor de la sate


Joi, 3 octombrie, la Tipografia 5, în cadrul evenimentului cultural de colectare de fonduri, Magenta Consulting a fost invitată să devină partener al proiectului social pentru crearea de locuri de muncă pentru femeile de la sat Mara Woman. Totodată, compania de cercetare în marketing a contribuit cu o contribuție de peste 13.000 de lei (echivalentul a 1000 de dolari).

„Magenta Consulting realizează de ceva timp mai multe cercetări independente ce țin de emigrare. Am descoperit astfel că cea mai mare problemă la sat este lipsa locurilor de muncă. Într-o localitate rurală sunt disponibile în mediu 80 de posturi. Iar pentru a  supraviețui la limită o familie are nevoie de cel puțin 20.000 de lei pe an. Din lipsă de bani, sătenii pleacă  să-și caute de lucru peste hotare. De cele mai multe ori e vorba de femei, care astfel sunt deseori nevoite să-și lase copiii în grija altora.

Nu vrem să ne oprim doar la constatarea datelor statistice. Prin evenimentele în care se implică Magenta - Bizpower, Invent, iar acum Mara Woman - vrem să transmitem mesajul că fiecare dintre noi, în calitate de simplu cetățean, printr-o contribuție mică - prin voluntariat, împărtășit de idei practice, contribuții de bani, chiar și prin atitudinea față de lucrul de zi cu zi - poate ajuta să obținem un trai mai bun la noi acasă.

Mara Woman este un proiect creat, practic, pe entuziasmul unei astfel de persoane, care a decis să se implice, să folosească ceea ce știe pentru a ajuta pe alții. Ne face onoare să fim parteneri ai proiectului și sperăm foarte mult că vom reuși. În același timp, invităm și pe alții, care pe această cale află despre proiect, să facă o contribuție pentru ca împreună, noi cetățenii simpli, să creăm câteva locuri de muncă noi pentru femeile de la sat." - Dumitru Slonovschi, Director General Magenta Consulting

Mara Woman a fost lansat la inițiativa Elenei Scutaru, fost specialist de marketing la o companie străină. Proiectul are ca scop deschiderea unui atelier de împletit pentru femeile din satul Scoreni.  Salariile acestora vor fi asigurate din vânzarea online a obiectelor de vestimentație confecționate.

Pentru echiparea atelierului cu mașini de împletit, materie primă, instruirea femeilor și salariile de început, Mara Woman are nevoie de 12.000 de dolari.  Contribuțiile pot fi făcute:

până pe 9 octombrie 2013, pe site-ul: http://www.indiegogo.com/projects/knits-with-social-impact

Susțineți și aflați mai multe despre proiectul Mara Woman pe https://www.facebook.com/marawoman.moldova