Începând din 8 Septembrie 2010, Magenta Consulting, în parteneriat cu ziarul ECOnomist lansează un nou proiect social: Școala de Marketing. Acest proiect este adresat tuturor celor care activează în domeniul marketingului, studenților de la facultățile de Științe Economice și Marketing, precum şi celor interesaţi de subiect.
Motivele lansării acestui proiect sunt lipsa informațiilor cu referire la situația piețelor de produse și servicii din Republica Moldova; teoria și metodologia diverselor cercetări este mai puțin cunoscută de către acei care activează în sfera dată; iar la capitolul practicilor de marketing autohton există suficiente lacune. Așadar, ne propunem să suplinim anume acest necesar de informație de pe piața locală.
Școala de Marketing vine săptămânal cu articole de marketing care vor apărea în cadrul ziarului de-a lungul anului şi prin intermediul cărora dorim să explicăm cum funcționează tehnicile și metodele de cercetare adaptate la piața locală, să aducem exemple reale din afacerile din Republica Moldova, să povestim cum au fost create unele branduri și produse, cum sunt segmentaţi consumatorii, cum funcționează clusterele economice şi să oferim date privind diverse piețe locale de consum. De asemenea, vom apela la părerea și preferinţele cititorilor noști, care sunt invitați să răspundă la sondajul on-line, pentru a înţelege ce fel de informație ar dori să cunoască și pentru a le oferi anume aceste date.
Scopul propus de Școala de Marketing este clarificarea anumitor aspecte în cunoaşterea consumatorului şi a pieţei locale, care vor contribui la dezvoltarea abilităţilor şi aprofundarea cunoştinţelor din sfera marketingului. Considerăm că prin intermediul acestui proiect vom putea contribui la educarea unor specialişti în marketing, care vor pune bazele ascensiunii economice şi vor dezvolta piaţa autohtonă.